Compostul este un amestec de resturi vegetale care se descompun controlat până devin un material închis la culoare, cu miros de pământ de pădure, bun pentru hrănirea solului. Să faci compost în grădină nu cere echipament scump, ci un loc potrivit, un raport corect între resturile umede și cele uscate și puțină răbdare, chiar dacă iarna la tine durează cinci luni.
La altitudine, procesul merge mai încet decât la câmpie, pentru că bacteriile și ciupercile care descompun materialul lucrează bine doar când grămada păstrează căldură. Vestea bună este că o grămadă făcută cum trebuie își produce singură o parte din căldură, iar iarna nu se oprește de tot, doar încetinește.
Ce pui în compost și în ce proporții?
Orice compost are nevoie de două categorii de materiale. Resturile „verzi” aduc azot: coji de legume și fructe, zaț de cafea, iarbă proaspăt cosită, tulpini verzi rămase de la plivit. Resturile „maro” aduc carbon: frunze uscate, paie, carton simplu rupt mărunt, rumeguș de lemn netratat, crenguțe tocate.
O regulă practică spune să pui două-trei găleți de material maro la o găleată de material verde. Dacă predomină verdele, grămada devine lipicioasă și miroase a mâncare stricată. Dacă predomină maroul, nu se întâmplă nimic luni la rând, pentru că microorganismele nu au suficientă hrană bogată în azot. Reglajul se face din ochi: ajustezi după miros și după felul în care arată amestecul.
Lista celor care nu au ce căuta în grămadă este la fel de importantă:
- carne, pește, oase și resturi cu grăsime, care atrag șoareci și șobolani;
- lactate și uleiuri de gătit;
- plante bolnave (mană, făinare) și rădăcini de buruieni perene, cum este pirul;
- buruieni cu semințe coapte, care răsar apoi în tot stratul;
- cărbune și cenușă în cantități mari, fiindcă ridică prea mult pH-ul; o mână de cenușă de lemn netratat, presărată subțire, nu strică;
- hârtie lucioasă, lemn vopsit și excremente de câine sau de pisică.
Unde așezi grămada și cât de mare trebuie să fie?
Alege un loc ferit de vântul dominant, în semiumbră. Soarele puternic de vară usucă materialul, iar umbra deasă îl ține rece și ud. Grămada se face direct pe pământ, ca viermii și insectele utile să urce în ea, iar locul trebuie să fie accesibil și iarna, când calci prin zăpadă cu găleata în mână. La cinci-zece metri de casă este o distanță bună.
Volumul contează mai mult decât crezi. O grămadă mai mică de un metru cub se răcește repede și rămâne inactivă, în timp ce una de aproximativ un metru cub, un metru lățime și un metru înălțime, își păstrează singură căldura. Poți folosi o ladă din paleți de lemn, un țarc din plasă sau, mai bine, trei compartimente alăturate: unul în care adaugi, unul în care se coace și unul cu compost gata de folosit.
Cum faci compostul pas cu pas
- Așază la bază un strat de crenguțe mărunte, gros de zece-cincisprezece centimetri, pentru aer și scurgere.
- Pune alternativ straturi de material maro și verde, fiecare de cinci-zece centimetri, tăiat mărunt acolo unde se poate.
- Umezește fiecare strat, fără să-l îneci.
- Presară din când în când o lopată de pământ de grădină sau de compost vechi, ca să aduci microorganismele.
- Acoperă grămada cu un capac, cu o prelată sau cu un strat gros de paie.
- Răstoarnă amestecul cu furca o dată la trei-patru săptămâni în sezonul cald, ca să intre aer.
Umiditatea potrivită se verifică simplu: strânge o mână de material în pumn. Dacă picură apă, este prea ud și trebuie amestecat cu paie sau frunze uscate. Dacă se risipește ca praful, are nevoie de apă. Ideal este să se simtă ca un burete bine stors.
Cum ții grămada activă când vine frigul?
Primul truc este mărimea: cu cât grămada e mai mare, cu atât se răcește mai greu. Al doilea este izolarea. Înconjoară țarcul cu baloți de paie, cu saci de frunze uscate sau cu plăci de polistiren fixate pe exterior, iar deasupra pune o prelată. Un strat gros de frunze pe partea de sus oprește și ploaia rece, și zăpada udă.
Frunzele pe care le strângi la sfârșit de toamnă, când grădina se culcă în octombrie, sunt cel mai bun material maro al anului. Strânge-le în saci rupți sau în coșuri și păstrează-le la îndemână, ca să le amesteci cu resturile de bucătărie și în lunile în care nu mai tai iarbă. În decembrie și ianuarie nu mai răsturna grămada. Îngroapă resturile de bucătărie în centru, într-o gaură făcută cu lopata, și acoperă la loc.
Cât durează și cum știi că este gata?
În condiții de munte, un compost se coace de obicei în șase-douăsprezece luni, uneori mai mult dacă ai pornit grămada toamna târziu. Este gata când are culoare închisă, structură mărunțită, miros de pădure după ploaie și nu mai recunoști resturile din care a pornit. Crenguțele mai groase pot rămâne întregi; le cerni și le arunci înapoi în grămada nouă.
Un test simplu: umple un ghiveci cu compost și seamănă câteva semințe de ridiche sau de salată. Dacă răsar uniform și cresc verzi, materialul este copt. Dacă rămân firave sau nu răsar, mai are nevoie de timp. Folosește-l primăvara, într-un strat de trei-cinci centimetri peste straturile de plante, sau pune câte o lopată în fiecare groapă de plantare. În grădina de legume la altitudine, unde sezonul este scurt, un sol bogat în materie organică se încălzește mai repede și ține apa mai bine, iar și plantele rezistente la clima de munte reacționează vizibil la un mulci de compost.
Întrebări frecvente
Miroase compostul și deranjează vecinii?
Un compost echilibrat miroase a pământ. Mirosul urât apare când este prea ud sau când conține prea multe resturi de bucătărie fără material uscat. Se rezolvă adăugând frunze, paie sau carton și răsturnând grămada.
Pot composta și iarna?
Da, dar mai lent. Poți continua să adaugi resturi de bucătărie, îngropate în centrul grămezii, iar procesul se reia în forță după topirea zăpezii.
Am nevoie de activatori cumpărați?
Nu sunt obligatorii. O lopată de compost vechi, de pământ de grădină sau de balegă bine fermentată aduce aceleași microorganisme și costă mult mai puțin.
